skincare

Exfolierea buzelor- necesitate sau moft

produse buze

 

Probleme vechi, scuze noi

Știi cojițele acelea inestetice de pe buze? Da, alea care îți strică toată buna dispoziție, încă dinainte să ieși din casă. Te trezești frumos, cu chef de viață, cu certitudinea că machiajul tău va arăta impecabil astăzi. Petreci o oră în fața oglinzii să ai codițele de tuș egale, să aplici frumos iluminatorul. Pui și spray de fixare, să fii sigură că machiajul rămâne intact, și te pregătești de pasul final: rujul. Îl aplici pe buza de sus, putea să arate puțin mai bine conturul. Dar nu e problemă, îl repari tu cu corector la final. Apoi urmează buza de jos și deja te vezi cum îți iei geaca în grabă și ai ieșit pe ușă. Ești oricum în întârziere, dar măcar o să merite. Când te uiți în oglindă, șoc și groază. Buzele uscate strică tot aspectul machiajului.

Dă-i și șterge, poate ai mai mult noroc a doua oară. Ce să vezi, e tot așa chiar și după ce l-ai șters. Îți aplici la loc rujul și ieși bolborosind din casă. Ai stat o oră în fața oglinzii ca să se strice totul la final. Și măcar dacă nu te dădeai zilnic cu balsam de buze. Dar nu sunt bune de nimic, dom’le, numai strategii de marketing. Am trecut și eu prin episodul ăsta groaznic și știu cum e. Mai ales în perioada rece, nu puteam nicicum să scap de cojițele inestetice.

Până când am văzut un produs care mi-a atras atenția. Scrub de buze, auzi. Dar la ce am eu nevoie să îmi exfoliez buzele? Să le fac sensibile, să mi se crape la primul vânt sau în mijlocul unei zile de plajă? Lasă că folosesc eu balsam de buze, că e suficient. Pun acolo strat peste strat, să îmi ajungă. Să fiu sigură că sunt hidratate. Lasă că trece și iarna asta, la vară nu mai am probleme nici cu cojițele alea de pe buze. Așa e normal în sezonul rece.

Un moment de revelație

Dar am tot văzut prin videoclipuri acest produs. Ba în cele de cumpărături, ba variante DIY. Începeam să văd tot mai multe produse de acest gen și am zis că ar fi timpul să testez și eu. Nu cumva să fie vreun produs revoluționar și să-mi scape tocmai mie. Am mers frumos în Sephora și mi-am cumpărat un scrub de buze tip baton. Părea ușor de aplicat, numai bun de băgat în geantă și puteam să îl am mereu cu mine.

Într-adevăr, produsul a dat rezultate de la prima aplicare. Eu îl am pe cel în varianta cu kiwi și sunt destul de mulțumită de el. La început era mai rigid batonul, am observat rezultate mai bune cu el. Pe măsură ce îl folosesc, mi se pare că numărul particulelor abrazive este din ce în ce mai mic. Cam ăsta ar fi minusul lui. Nu este o tragedie atât de mare. Îl folosesc atunci când îmi simt buzele ușor deshidratate, dar vreau să aplic imediat un ruj. Fiind sub formă de baton este 2 în 1, scrub și balsam. Deci este foarte rapid de folosit. Dacă te interesează, îl găsești aici.

scrub buze sephora

Ceva se schimbase în bine

Voiam să încerc ceva puțin mai abraziv, așa că mi-am cumpărat și unul la borcănaș. Acesta are particule mai mari de zahăr și exfoliază în profunzime. Nu necesită nici el foarte mult timp, deoarece principiul este foarte asemănător cu cel al produsului de la Sephora. Diferența este că, acesta din urmă trebuie îndepărtat de pe buze. Fie că alegi un șervețel umed sau să îl clătești cu apă, produsul este ușor de curățat. După ce mă asigur că nu mai am urme de scrub, aplic un balsam hidratant, pe care îl masez. Astfel, intră mai ușor în buze, iar rujul se poate aplica mai repede.

Produsul în borcănaș este de la Wet n Wild și a fost ediție limitată. Eu am varianta cu pepene roșu, care miroase foarte bine și are o culoare roșiatică. Pe acesta l-am cumpărat din magazinul L’arome. Nuanța nu se transferă pe buze și nu afectează culoarea rujului pe care urmează să îl aplici. Singurul minus al acestui scrub, este că mi-ar fi plăcut să aibă puțin mai mult ulei în el. Mi se pare ușor uscat pentru gustul meu. Totuși, este un produs foarte bun. Face ceea ce promite și regătește buzele pentru orice textură de  ruj. Fie că este baton sau lichid, cu finish cremos sau mat, rujul arată de 1000 de ori mai bine după exfoliere. Având în vedere dimensiunea cristalelor de zahăr, lasă și un ușor efect de mărire a buzelor, dar acesta dispare în maximum o jumătate de oră.

scrub wet n wild

Sunt și alternative

Există și variante DIY, dacă nu vrei să îți cumperi un astfel de produs, dar vrei totuși să îl încerci. Găsești multe tutoriale pe YouTube, fiind variante mai simple sau mai complicate de scrub. Unele dintre cele mai ușoare variante mi se par cele cu zaț de cafea sau zahăr brun. Ideea de bază este să amesteci o parte abrazivă, aici poți opta pentru zaț, zahăr, sare și o parte hidratantă, cum ar fi ulei de măsline, de cocos, de avocado. Poți adăuga lămâie sau câteva picături de uleiuri esențiale, pentru un plus de aromă. Găsești mai multe exemple aici .

Exfolierea buzelor are avantaje multiple și mi-ar fi plăcut să știu asta mai devreme. În primul rând, te ajută să scapi de resturile de ruj rămase după demachiere și de celulele moarte. Pe deasupra, acest proces stimulează circulația sângelui la nivelul buzelor. Acest lucru cauzează și efectul de buze mai pline, care apare imediat după îndepărtarea scrubului. Totuși, nu ar trebui să exagerezi cu exfolierea, pentru a nu îți sensibiliza zona. Este și așa destul de fragilă. O dată pe săptămână, sau la două săptămâni spun eu că este suficient. Poți adapta, bineînțeles, intervalul la nevoile tale.

Hidratare, hidratare și iar hidratare

Trebuie să ai grijă și la hidratare! Un balsam bun, hrănitor, aplicat imediat după scrub, face minuni. Le-am descoperit pe cele de la Vaseline, care mi se par exact ce am nevoie. Hidratează în profunzime, nu lasă o senzație grasă și nu se iau imediat ce bei o gură de apă, cum am pățit cu multe balsamuri. O cantitate mică de produs este suficientă pentru ambele buze. Recipientul nu este prea mare și încape cu ușurință în geantă, pentru a-l putea reaplica la nevoie.

produse buze

Dacă vrei să ai un moment de răsfăț complet, poți opta și pentru o mască de buze. Aceasta se aplică imediat după exfoliere, fiind urmată de balsam. Am încercat mai multe tipuri de măști, însă nu am văzut efecte majore. Într-adevăr oferă un plus de hidratare, el fiind totuși de scurtă durată. Chiar dacă am încercat și măști care promiteau efect de mărire, nu am observat astfel de rezultate. Recurg la ele când vreau să ofer un boost de hidratare sau extra îngrijire buzelor.

La fel cum exfoliem tenul, mâinile, putem să ne facem un obicei și din folosirea unui scrub pentru buze. Folosit cu regularitate și adaptat nevoilor noastre, ne ajută să obținem un aspect mai plăcut. Fie că aplicăm sau nu machiaj. Pașii mici pot avea o influență mai mare decât ne-am gândi.

Te invit să îmi spui în comentarii dacă ai folosit până acum un scrub pentru buze. Dacă da, care au fost diferențele pe care le-ai simțit atunci când ai introdus acest produs?

Pupici

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    Cum îmi fac manichiura? - Lifestyle - Antonia Daria
    februarie 4, 2019 at 9:17 am

    […] Exfolierea buzelor- necesitate sau moft […]

  • Leave a Reply