Lifestyle skincare

Hidratarea în sezonul rece

Hidratarea este esențială pentru un aspect sănătos, atunci când vorbim de piele sau păr. Indiferent de anotimp, cremele hidratante, serurile și uleiurile sunt nelipsite din rutină. Toate aceste produse trebuie, bineînțeles, adaptate tipului de piele/ păr pe care îl avem. Astfel, nu vom folosi uleiuri de față atunci când vine vorba de un ten mixt sau gras. Sau nu ne putem rezuma doar la o cremă cu textură lejeră când vine vorba de o piele uscată. În sezonul rece, însă, orice tip de piele sau de păr are nevoie de texturi mai hrănitoare și formule mai hidratante.

Îngrijirea tenului

Când vine vorba de ten, nu renunț la crema cu SPF indiferent de anotimp. Produsul meu preferat din această categorie este crema de la Bioderma, Photoderm Max 50 +.Are o formulă care intră imediat în piele și nu lasă un finish uleios. Cu toate acestea, pielea mea se simte hidratată și protejată. O pot aplica fără probleme sub fondul de ten, de aceea a intrat imediat în rutina mea zilnică. Mai multe detalii despre ea, puteți găsi în articolul de aici.

Bioderma Photoderm Max

Tot o cremă foarte bună, pe care o recomand în special în sezonul rece, sau pentru persoanele cu ten uscat, este cea de la Ziaja. Formula ei cu lapte de capră o face foarte hrănitoare. Cu o cantitate mică de produs, asigur hidratarea necesară pentru toată fața. Totuși, eu nu aș folosi acest produs vara, pentru că are o protecție solară scăzută. Părerea mea pe larg despre această cremă poate fi citită aici.

Crema de față pe care o folosesc noaptea este cea de la Cerave. Am scris un articol despre ea aici, unde vorbesc mai mult despre textură și cum se înțelege cu tenul meu. Acum că vine sezonul rece, am vrut să adaug un plus de hidratare tenului meu. Așa că am introdus un booster hidratant în rutină. Acesta este de la Oriflame și este un produs foarte spornic. Cu o singură picătură, mixată în crema pentru față și gât, îmi oferă o senzație plăcută, hrănitoare. Acest booster nu trebuie aplicat decât împreună cu crema, niciodată ca atare, direct pe față.

Pentru buze

Hidratarea buzelor este și ea foarte importantă. Cu toții ne-am confruntat, cel puțin o dată, cu acele cojițe pe buze. Nu doar că rujul arată inestetic, aplicat peste buzele deshidratate, dar ele pot deveni dureroase. Prostul obicei de a-mi smulge acele cojițe, m-a lăsat mereu cu dureri și senzație neplăcută, așa că încerc să le previn.

Primul pas este exfolierea buzelor. Astfel, stratul de celule moarte este îndepărtat. Produsul de hidratare aplicat își face astfel mult mai bine treaba. Despre produsele pe care le puteți folosi și importanța exfolierii, am scris un articol aici.

Aplicarea unui produs de hidratare este următorul pas. Eu folosesc în fiecare seară un balsam de buze de la Oriflame și astfel scap de senzația de buze uscate. Îmi place formula lui ușoară, care nici nu se simte pe buze. În serile în care simt că am nevoie de ceva mai mult, aplic masca hrănitoare Laneige Lip Sleeping Mask. Am primit o mostră la cumpărături în Sephora și de atunci m-am îndrăgostit de produs. Această mască poate fi găsită aici.

Pentru păr

Nu îmi neglijez nici părul când vine vorba de lunile răcoroase. De când l-am decolorat are oricum tendința să se usuce mai ușor, așa că are nevoie de o îngrijire mai specială. Încă de la spălare, am grijă să îl hrănesc, folosind o mască nutritivă. Produsul pe care îl folosesc acum este masca cu cocos de la Garnier, pe care o las să acționeze cât de mult pot.

măști pentru părul creț

De câteva ori pe săptămână, am grijă să le ofer vârfurilor un plus de hidratare. Pentru că această parte a părului este cea mai agresată, are nevoie de mai multă atenție. Folosesc pentru vârfuri, dar urc și spre ureche, un elixir de noapte de la Eleo. Această gamă poate fi găsită la Oriflame și conține măști, uleiuri sau alte produse pentru îngrijirea părului. Încălzesc câteva picături din acest elixir în palme, iar apoi îl masez în firul de păr.  Despre mască și elixir, dar și despre celelalte produse pe care le folosesc în îngrijirea părului, puteți afla mai multe de aici.

Hidratarea pielii

Chiar dacă nu mai port atât de des rochii și fuste, îmi doresc o piele catifelată pe tot corpul. Așa că am grijă să folosesc produse cât mai hrănitoare, pe care le aplic imediat ce ies din duș. Pentru zilele în care nu îmi simt pielea prea uscată, aleg crema de la Elmiplant, varianta cu vanilie. Pe lângă formula ,,curată” pe care o are, îmi place mult și textura. Este hrănitoare, îmi oferă o strălucire plăcută, dar se absoarbe imediat. Mirosul este foarte plăcut, nu este articifial și persistă câteva ore bune.

În zilele în care îmi doresc o îngrijire mai intensă, folosesc un ulei de corp pentru bebeluși, de la Lupilu. Această gamă este disponibilă în Lidl și conține produse pentru îngrijirea celor mici. Eu am ales un ulei pentru bebeluși tocmai pentru ingredientele curate, pentru textura care nu este prea uleioasă și pentru ambalajul drăguț. Îl folosesc în special în zilele mai răcoroase, sau dacă am uitat să aplic cremă de corp cu o seară înainte.

Aceste produse mă ajută pe mine să trec peste lunile reci ale anului. Hidratarea este foarte importantă în această perioadă, de aceea am grijă la alegerile pe care le fac. Sunt curioasă dacă ați încercat vreunul dintre produsele din această listă, iar dacă da, pe care dintre ele. Vă invit și pe contul meu de Instagram, unde postez poze și filmulețe legate de articole.

Pupici

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply