Make-up

Un plus de strălucire, vă rog!

spray de fixare

Nu mai e un secret faptul că îmi place să adaug un plus de strălucire oriunde e posibil. Dacă ar fi după mine, aș da iluminatorul cu iluminator, doar ca să mă asigur că obțin efectul pe care mi-l doresc. Puțină iluminare pe pomeți, în colțul intern, pe nas, pe arcul lui Cupidon. Profit de orice loc de pe fața mea unde pot capta lumina. Mai puțin pe frunte. Nu vreau să strălucesc mai ceva ca un bec. În rest, să tot fie strălucire, că n-a făcut rău nimănui.

V-am spus și că îmi place să adaug iluminator lichid în fondul de ten, nu? Dacă nu ai citit articolul despre cum obțin efectul de glowy skin, îl găsești aici. După cum se poate observa, profit de orice truc am la îndemână ca tenul meu să radieze de sănătate și prospețime. Mai ales de cel cu iluminatorul din colțul intern. Face minuni în zilele în care nu ai reușit să dormi cât ți-ai fi dorit, crede-mă. Îți face ochii să pară mai mari, mai deschiși, mai odihniți. Dacă îți dai seama de anticearcănul cu care te împaci mai bine și oferi puțină luminozitate în colțul ochiului, nici cearcănele nu mai par așa o tragedie.

produse de machiaj

Totul a început așa

Dar cum îmi place atât de mult efectul glowy, mi-am dorit să duc totul la un alt nivel. Am stat eu și m-am gândit ce aș putea să fac, iar Fix Plus de la MAC părea varianta ideală. Nu m-am îndurat să încerc varianta fără irizații decât în magazin. Mi se părea că pot obține un efect asemănător cu apă termală, pulverizată la sfârțitul machiajului. Nu vedeam, deci, rostul cumpărării acestui produs.

Când am văzut în magazine varianta cu particule sclipitoare, am vrut neapărat să îl încerc. Prima dată am testat varianta pink. Având un subton rece al tenului, m-am gândit că aceasta mi-ar complimenta cel mai bine nuanța. Arăta drăguț, dar nu era ceva care să mă dea pe spate. Nu am simțit că viața mea ar fi incompletă fără acel produs, așa că am hotărât să merg mai departe.

Trecând pe lângă magazinul MAC din Sun Plaza, mi-am zis să îi dau o șansă și variantei gold. Fetele de acolo mi-au recomandat și ele aceeași variantă, pe motivul că este mai vizibilă pe ten. Într-adevăr era vizibilă. Nu doar pe ten, ci și pe haine. Mare grijă la acest aspect, dacă îl cumpărați! Nu m-a deranjat în mod special, pentru că se vedea chiar drăguț pe bluza mea neagră. Dar, poate sunt momente în care vrei o ținută impecabilă, iar niște particule sidefate, apărute de nicăieri, ar putea să îți strice buna dispoziție.

plus de stralucire

Bine de știut

Revenind la produs, arăta într-un mare fel pe tenul meu. Înlătura orice efect pudrat și îi oferea feței un aer proaspăt. Uniformiza atât de frumos fondul de ten, încât am decis să îl cumpăr. Chiar atunci. M-a făcut chiar să regret că nu îl încercasem mai devreme. Ambalajul arăta și el atât de frumos, iar pentru mine e un aspect important. Din orice unghi priveam produsul, parcă îmi plăcea din ce în ce mai mult.

Până acum, l-am folosit doar la finalul machiajului. După ce aplicam toate produsele, agitam foarte bine recipientul, ca să se distribuie uniform particulele, și îl pulverizam. De obicei îl țineam la 15 centimetri de față, pentru a nu mă trezi cu pete de sclipici. Am pățit asta de câteva ori, dar a fost vina mea. Ori nu agitasem bine produsul, ori mă entuziasmam prea mult și uitam să păstrez distanța potrivită.

Atâtea variante, un singur produs

Trebuie să recunosc că nu l-am folosit înainte de machiaj. Dar mi se pare o idee chiar bună de încercat și o să o pun în aplicare în viitorul apropiat. Probabil că voi renunța să mai aplic și iluminator în fondul de ten atunci, ca să nu mă trezesc cu un aspect cakey. Strălucitor, strălucitor, dar nu vrei să orbești pe nimeni. Cred că ar merge bine aplicat ca bază de machiaj. Să vin apoi cu produsele cremoase, să setez totul cu pudră și să aplic câteva pompițe și la final. Chiar sunt curioasă cum ar arăta această combinație.

În cazul unor farduri sidefate cu tentă aurie, maronie, sau în tonuri de șampanie, cred că ar merge foarte bine pentru a le intensifica. Doar iei produs cu pensula, pulverizezi Fix Plus și aplici pe pleoapă. Varianta clasică, cea fără irizații, poate fi folosită cu orice fel de fard sidefat sau metalic. Cea pe care o am eu, o recomad folosită doar cu farduri cu tentă aurie. Sau care ar arăta bine cu un plus de pigment auriu. La fel și în cazul variantei pink.

spray de stralucire

L-aș mai recumpăra de o mie de ori

Odată ce am cumpărat produsul, i-am găsit ușor întrebuințări. Mai greu mi-a fost până l-am luat. 90 de lei nu e un preț mic pentru un spray de fixare, iar eu voiam să evit situația în care nu ar fi făcut nimic. Sau, mai trist, să facă mai mult rău decât bine. Într-adevăr, aplicat într-o cantitate prea mare ar putea încărca tenul. Dar cât spray de fixare poți să dai peste machiaj? Că doar nu te aștepți să reziste lookul o lună. Dacă vrei mai multe detalii, găsești aici site-ul MAC România.

Una peste alta, nu regret nicio clipă că l-am cumpărat. Am abuzat de el în perioada sărbătorilor de iarnă. Dacă nici atunci nu strălucim, atunci când? De atunci, mi-am făcut o obișnuință să îl aplic ori de câte ori când vreau extra glow. Nu mă mai satur de el. În plus, mi se pare un produs destul de spornic, pentru că am consumat o cantitate redusă, având în vedere numărul aplicărilor. La capitolul rezistență sporită a machiajului, nu pot să spun că am observat vreo schimbare. Dar eu nu aveam oricum probleme. Nu mi se întâmpla să îmi dispară fondul de ten de pe față sau să nu mai am ce demachia la finalul zilei.

spray de fixare

Te invit să îmi spui dacă tu ai încercat acest spray de fixare. Dacă nu, care din cele două nuanțe ți se pare mai potrivită  pentru tine?

Pupici

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply